Mișcare pentru sănătate

Programul „Mișcare pentru Sănătate” a debutat în primăvara anului 2021 și, până acum, 500 de seniori din Sectorul 6 s-au înscris în el.

Toate activitățile se țin în marile parcuri din sector, sub îndrumarea unui instructor, cât mai aproape de caselele voastre. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac pe loc.

Programul este derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și pentru mai multe informații puteți să sunați la numărul 021.9970.

În ce parcuri puteți face mișcare în aer liber

”Mișcare pentru Sănătate” a ajuns deja la al treilea sezon, iar parcurile în care se organizează momentan sunt:

  • Parcul Drumul Taberei (în zona aparatelor fixe de gimnastică) – marți și joi,
  • Parcul Crângași (în zona foișorului) – miercuri
  • Parcul Timișoara (în zona aparatelor fixe de gimnastică) – vineri.